Epifania Domnului[2008-01-04]volum colectiv ITRC 2După ce am celebrat cu bucurie şi recunoştinţă solemnitatea Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, astăzi, liturgia Bisericii, prin lecturile sfinte şi prin celebrarea Euharistiei, îndreaptă privirea noastră spre o realitate aflată într-o continuă dezvăluire: răscumpărarea înfăptuită de Dumnezeu. Textul biblic luat din cartea profetului Isaia sugerează indirect contextul existenţial în care s-a aflat comunitatea întoarsă din exilul babilonian. Suferinţele, nostalgia după curţile templului Domnului, după legea lui Iahve, care pentru israeliţi însemna viaţă şi alegere preferenţială din partea lui Iahve, riscul de a slăbi încrederea în alianţă şi în fidelitatea Dumnezeului cel viu, uitarea zilelor de odinioară în care Ierusalimul cu templul său era înconjurat de seminţiile lui Iahve venite să aducă jertfe şi să laude numele Domnului, s-au făcut simţite de către cei deportaţi. Şi totuşi existenţa lor va fi tensionată de o realitate nouă. Această realitate este anunţată de profet: gloria lui Iahve va fi văzută de cei care au supravieţuit ruinei Ierusalimului şi exilului, dar şi de către celelalte popoare. De eliberarea săvârşită de Dumnezeu, de bucuria, fericirea şi de entuziasmul de viaţă generate de această nouă intervenţie a lui Iahve vor beneficia atât cei care reveneau din exil, dar şi mulţimile de popoare atrase fiind de măreţia gloriei lui Iahve. Evanghelia lui Matei ne relatează tocmai împlinirea acestei profeţii a lui Isaia. În timpul lui Irod, supranumit de cronica vremii cel Mare datorită personalităţii sale: politician abil, mare constructor de cetăţi elenistice, rege crud, sosesc trei magi. Aceştia, pentru evanghelist, sunt înalţii funcţionari şi sfetnici ai regilor care se ocupau cu astronomia şi astrologia. Ei vin din Orient, leagănul înţelepciunii antice, la Ierusalim pentru a afla locul în care era noul rege. Reacţia lui Irod înspăimântă cetatea Ierusalimului. Profeţia lui Mihea, citită de către unul dintre cărturarii lui Irod, indica cetatea Betleem ca fiind locul unde urma să se nască regele davidic aşteptat de popor. Trimişi de Irod şi călăuziţi de stea, magii ajung la Betleem unde găsesc pe prunc cu mama sa. Cu puţină atenţie, se disting în textul evanghelic proclamat două atitudini diferite: una adoptată de autorităţile oficiale iudaice şi o alta de către magi. Deşi din punct de vedere cronologic regele Irod cel Mare a domnit până în anul 4 î.C., evanghelistul îl pune în contact cu Isus a cărei naştere este plasată între anii 7-6. Face acest lucru pentru a anunţa conflictul dintre autorităţile oficiale şi Cristos-Mesia, conflict care va culmina cu condamnarea la o moarte crudă şi josnică, consecinţă nu a falsei identităţi regale a lui Isus, dar a atitudinii de respingere adoptată de către liderii politici şi spirituali ai acelui moment istoric. A doua atitudine pe care evanghelistul Matei o scoate în evidenţă este cea a magilor. Prin adoraţia magilor, el arată că profeţiile mesianice ale Vechiului Testament se împlineau; naţiunilor păgâne li se arată regele promis de Iahve, cel care le va conduce spre împărăţia Dumnezeului cel viu. Apostolul Paul, adresându-se efesenilor, aminteşte de misiunea sa fundamentată pe harul primit fără vreun merit personal în călătoria sa spre Damasc. Tot în acel moment, el a primit ceea ce i s-a făcut cunoscut, misterul lui Cristos, printr-o revelaţie excepţională. Apostolul Paul, în continuare, prezintă misterul lui Cristos pornind de la economia lui Dumnezeu care i-a fost dezvăluită şi pe care o vede ca fiind o modalitate prin care Dumnezeu face să împlinească planul său răscumpărător. Misterul lui Cristos la care se referă apostolul Paul în această scrisoare nu este ceva abstract, legat de viziuni, imaginaţii. Misterul lui Cristos este o realitate tainică, divino-umană. Este astfel pentru că tocmai acesta este planul etern al lui Dumnezeu, odinioară ascuns oamenilor şi acum împlinit în Cristos şi revelat tuturor apostolilor, profeţilor şi celor botezaţi de către Duhul Sfânt în Biserică. Menirea acestui mister divin nu este alta decât manifestarea gloriei lui Dumnezeu tuturor naţiunilor. Această finalitate, pentru apostol, se înfăptuieşte în predicarea Evangheliei păgânilor, în vestirea împlinirii în persoana Fiului a promisiunilor făcute de Dumnezeu în economia vetero-testamentară. Acesta, prin evenimentul unic al învierii, săvârşeşte o ruptură şi o trecere: smulge din lumea veche pe toţi cei care cred în el şi îi introduce în noua creaţie, în lumea harului. Drept urmare, iudeo-creştinii, păgânii, prin intermediul Evangheliei sunt admişi la aceeaşi moştenire, devin membrele aceluiaşi Trup, beneficiari ai aceleiaşi promisiuni în Cristos-Domnul. Noi, creştinii, cetăţeni ai acestei lumi şi în acelaşi timp mădulare ale Trupului mistic al lui Cristos, suntem alături de predecesorii noştri, destinatari, şi în mod necesar, vestitori ai răscumpărării săvârşite de Dumnezeul istoriei în persoana Fiului, în favoarea omenirii. Despre această stare dinamică, existenţială vorbeşte şi Conciliul al II-lea din Vatican în Decretul despre apostolatul laicilor afirmând că: "Biserica s-a născut pentru ca, răspândind pe întreg pământul Împărăţia lui Cristos, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, să-i facă pe toţi oamenii părtaşi la răscumpărarea mântuitoare şi prin ei lumea întreagă să-i fie supusă lui Cristos în adevăr" (AA 2). Într-o importantă publicaţie italiană Famiglia cristiana, s-a relatat în luna ianuarie a anului 1997 o istorie aparte: "După o lungă şi teribilă boală, la începutul acestui an, soţul meu m-a lăsat. El era unica persoană care mă înţelegea cu adevărat, era tovarăşul, confidentul meu, totul. Trăiam pentru el şi boala nu a făcut altceva decât să ne apropie tot mai mult. Odată cu decesul lui, totul a fost uitat şi înmormântat cu el de către colegii şi familia lui, eu fiind unica care nu reuşesc să găsesc un motiv pentru a continua să trăiesc. Sunt prea obosită şi tristă. Nu mai reuşesc să mă rog. Poate am pierdut credinţa. Ştiu că trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru anii frumoşi trăiţi alături de soţul meu, dar nu sunt capabilă. Diferite persoane m-au încurajat spunându-mi să fac un efort pentru a-l uita, că viaţa continuă, că trebuie să am credinţă şi să trăiesc numai din ea, că soţul meu mă ajută din cer, că sunt tânără şi timpul va vindeca rănile. Toate acestea nu m-au ajutat. Oare există şi altceva care m-ar putea ajuta în acest moment dificil al vieţii mele? Dacă da, spuneţi-mi!" Răspunsul dat de către această revistă a fost următorul: "Responsabilitatea vă va face să ieşiţi din această noapte a vieţii angajându-vă din nou în viaţa de zi cu zi". Faptul de a fi creştin este un dar al lui Dumnezeu care solicită responsabilitatea umană. Aceasta, pentru noi creştinii, rămâne o condiţie esenţială pentru trăirea şi răspândirea mesajului evanghelic devenit istorie în întruparea şi răscumpărarea obiectivă săvârşite de Dumnezeu Tatăl în Fiul şi în Duhul Sfânt. Tot ea, va da semnificaţie spaţiului şi timpului, chiar şi oricărei existenţe umane marcată de lumini şi umbre, de teamă şi de bucurie, durere şi speranţă. Octavian ENACHE Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 2044, Ultimul acces: 2026-10-15 23:26:12
|
Timp total: 0.04s...
[]:1